Home » Bebelusul » Tipuri de parenting

Tipuri de parenting

Ansamblul de practici comportamentale și emoționale pe care părinții le au față de copil poartă denumirea de stil parental. Acesta este determinat de două dimensiuni și de modul în care ele sunt dozate în procesul de creștere a copilului: dimensiunea emoțională și cea rațională. Altfel spus, latura afectivă manifestată în raport cu tehnicile și procedurile de disciplinare.

În funcție de îmbinarea acestora adaptată nevoilor copilului, predispoziției temperamentale și experiențelor din viața celui mic, părinții ar trebui să genereze un stil personalizat cu ajutorul căruia să crească un copil încrezător, dar disciplinat, adaptabil, independent, creativ și cu o stimă de sine crescută. Literatura de specialitate distinge patru tipuri de parenting, cu caracteristici bine delimitate, care stabilesc în primii 6-7 ani de viață o bază greu de modificat o dată cu înaintarea în vârstă. Din punct de vedere al urmărilor reliefate de viața de adult, specialiștii disting următoarele stiluri parentale:

  1. Stilul autoritar – adepții acestui tip de parenting tind să impună o serie de reguli care trebuie respectate. Copilul nu primește explicații argumentate care să susțină motivele pentru care părintele are așteptări foarte complexe și solicită îndeplinirea cu strictețe a cerințelor sale. De cele mai multe ori nu primește explicații, el trebuie să îndeplinească ce i se cere pentru a nu avea parte de un comportament punitiv al părintelui.

    Această abordare alimentează nesiguranța și lipsa inițiativei cauzate de teama de a nu suporta consecințe. Cu o stimă de sine scăzută, copilul crescut în stilul autoritar tinde să aplice același tip de parenting la maturitate.

  1. Stilul democrat – este considerat a fi cel mai dezirabil dintre cele patru deoarece impune o serie de reguli echitabile care trebuie respectate, alegerea acestora este argumentată și bazată pe fapte concrete, iar eventualele greșeli sunt corectate prin discuții lămuritoare. Așteptările părinților sunt create în conformitate cu capacitatea copilului. Se crede că acesta este cel mai potrivit stil de parenting, întrucât flexibilitatea părinților și atitudinea responsivă la nevoile emoționale oferă încredere de sine crescută și îl motivează să respecte cerințele impuse.
  2. Stilul permisiv – se mai numește și „indulgent”. Adepții lui sunt foarte atenți la nevoile emoționale ale copiilor, neglijând impunerea unei discipline de conduită. Copilul crescut preponderent în acest stil parental are deseori probleme de adaptabilitate. Întrucât părinții nu au niciodată așteptări privind maturitatea lui, copilul tinde să facă doar ce dorește fără a suporta consecințe.
  3. Stilul neglijent – nu se referă la partea materială a creșterii unui copil, ci la cea emoțională. Părinții oferă tot ceea ce este necesar (hrană, siguranță, îmbrăcăminte), dar nu și comunicarea și sprijinul emoțional de care acesta are nevoie. La maturitate, el se adaptează foarte greu regulilor societății, deoarece este obișnuit să procedeze în conformitate cu un sistem propriu de reguli, creat în condiții deficitare de interrelaționare.

Deși specialiștii în domeniu definesc patru stiluri de parenting, în fiecare familie stilul este, de fapt, un amestec între cele patru, stabilit de factori contextuali precum modul în care părinții au fost crescuți, presiunea socială, vârsta și temperamentul copilului, astfel că un stil de parenting care poate fi excelent într-un context, va avea consecințe nepotrivite în altul. De aceea este foarte important ca înainte de a aborda un anumit stil parental și de a hotărî ce este mai bine pentru copil, părinții să observe comportamente, atitudini și reacții ale celui mic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *