De ce este eșecul bun pentru copilul tău?

În mintea fiecărui părinte sălășluiește întrebare legată de viitorul copilului său și de modalitatea în care acesta va reuși să facă față provocărilor vieții. Responsabilitatea de a aduce pe lume un copil nu se rezumă doar la a-l învăța pe cel mic să mănânce și să se îmbrace singur, ci și la a-l crește și educa în așa fel încât acesta să se poată descurca de unul singur, să fie „un copil reușit”, cum ar spune majoritatea. Contrar intuiției comune, a-l lăsa să eșueze se dovedește a fi un lucru benefic pentru el. Iată de ce:

Recunoașterea și exprimarea emoțiilor negative

Atunci când copilul trăiește o experiență neplăcută însoțită de trăiri și emoții negative mulți dintre părinți adoptă două atitudini necorespunzătoare: fie trec cu vederea incidentul, fie susțin copilul să își reprime emoțiile (comportament des întâlnit în cazul băieților care „nu trebuie să plângă”). Minimizarea unei situații nu va face copilul să tracă cu bine peste aceasta. Dimpotrivă, el va resimți frustrare și tensiune, care experimentate în mod repetat vor duce la o gândire nesănătoasă cu privire la propriile emoții („nu sunt capabil de nimic”). Lucru similar se întâmplă și în cazul reprimării unor sentimente care pot deveni toxice pentru psihic, ducând la îmbolnăvirea fizică.

Pregătirea pentru circumstanțele în care viața îl va purta

Atunci când părintele încearcă să stabilească împrejurările în care copilul său poate experimenta dezamăgirea, rezultatul va fi unul bun, dar pe termen scurt (copilul se va opri din plâns și va zâmbi), însă pe termen lung va determina scăderea capacității sale de adaptare.

Protejarea excesivă a unui copil față de micile greutăți pe care le poate întâmpina interferează cu dezvoltarea capacităților empatice. Dacă cel mic este crescut „într-un balon” și nu experimentează eșecul, ajunge să aibă deficiențe în a simți compasiune față de semeni.

Competitivitatea și acceptarea eșecului

Motivarea celui mic de a continua să încerce după confruntarea cu un eșec dezvoltă, în timp, o competitivitate benefică. Competiția va fi în primul rând cu el însuși în încercarea de a-și depăși limitele și în al doilea rând cu cei din jur pentru a deveni mai bun decât restul. Un prim exemplu din viața celui mic este extras din perioada în care acesta învață să meargă. Nimeni nu își lasă copilul să învețe singur acest lucru și, cu atât mai puțin, niciun părinte nu îl sfătuiește pe cel mic să nu mai exerseze, întrucât cade prea des și se lovește. Acceptarea eșecului și eliberarea de teama provocată de acest gând anihilează apariția anxietății de performanță.

Revenirea după o înfrângere

Capacitatea de a accepta un eșec pentru prima dată la o vârstă mai înaintată este mai scăzută. Vârsta antepreșcolară și cea preșcolară sunt ideale pentru exersarea dezamăgirii în diverse contexte. Decepții vor exista în viața fiecăruia indiferent de vârstă, însă modul de a reacționa și de a le gestiona este cel care va face întotdeauna diferența. Atunci când sunt mici, copiii nu conștientizează la fel de bine efectele unei astfel de întâmplări asupra lor și reușesc să treacă foarte ușor peste acest gen de situații.

Intenția părintelui de a fi prezent constant în viața copilului cu scopul de a-l sprijini este de multe ori confundată cu dorința de a face lucrurile în locul său supraprotejându-l. Ocrotirea sa permanentă îi va transmite un mesaj eronat, acela că „salvatorul său” nu are încredere în el și va tinde să devină un copil nesigur și temător. Iată, deci, că eșecul în viața copilului ajută, de fapt, la dezvoltarea anumitor capacități pe care nu le-ar putea deprinde la fel de bine doar din ceea ce observă în jurul său.