De ce este eșecul bun pentru copilul tău?

În mintea fiecărui părinte sălășluiește întrebare legată de viitorul copilului său și de modalitatea în care acesta va reuși să facă față provocărilor vieții. Responsabilitatea de a aduce pe lume un copil nu se rezumă doar la a-l învăța pe cel mic să mănânce și să se îmbrace singur, ci și la a-l crește și educa în așa fel încât acesta să se poată descurca de unul singur, să fie „un copil reușit”, cum ar spune majoritatea. Contrar intuiției comune, a-l lăsa să eșueze se dovedește a fi un lucru benefic pentru el. Iată de ce:

Recunoașterea și exprimarea emoțiilor negative

Atunci când copilul trăiește o experiență neplăcută însoțită de trăiri și emoții negative mulți dintre părinți adoptă două atitudini necorespunzătoare: fie trec cu vederea incidentul, fie susțin copilul să își reprime emoțiile (comportament des întâlnit în cazul băieților care „nu trebuie să plângă”). Minimizarea unei situații nu va face copilul să tracă cu bine peste aceasta. Dimpotrivă, el va resimți frustrare și tensiune, care experimentate în mod repetat vor duce la o gândire nesănătoasă cu privire la propriile emoții („nu sunt capabil de nimic”). Lucru similar se întâmplă și în cazul reprimării unor sentimente care pot deveni toxice pentru psihic, ducând la îmbolnăvirea fizică.

Pregătirea pentru circumstanțele în care viața îl va purta

Atunci când părintele încearcă să stabilească împrejurările în care copilul său poate experimenta dezamăgirea, rezultatul va fi unul bun, dar pe termen scurt (copilul se va opri din plâns și va zâmbi), însă pe termen lung va determina scăderea capacității sale de adaptare.

Protejarea excesivă a unui copil față de micile greutăți pe care le poate întâmpina interferează cu dezvoltarea capacităților empatice. Dacă cel mic este crescut „într-un balon” și nu experimentează eșecul, ajunge să aibă deficiențe în a simți compasiune față de semeni.

Competitivitatea și acceptarea eșecului

Motivarea celui mic de a continua să încerce după confruntarea cu un eșec dezvoltă, în timp, o competitivitate benefică. Competiția va fi în primul rând cu el însuși în încercarea de a-și depăși limitele și în al doilea rând cu cei din jur pentru a deveni mai bun decât restul. Un prim exemplu din viața celui mic este extras din perioada în care acesta învață să meargă. Nimeni nu își lasă copilul să învețe singur acest lucru și, cu atât mai puțin, niciun părinte nu îl sfătuiește pe cel mic să nu mai exerseze, întrucât cade prea des și se lovește. Acceptarea eșecului și eliberarea de teama provocată de acest gând anihilează apariția anxietății de performanță.

Revenirea după o înfrângere

Capacitatea de a accepta un eșec pentru prima dată la o vârstă mai înaintată este mai scăzută. Vârsta antepreșcolară și cea preșcolară sunt ideale pentru exersarea dezamăgirii în diverse contexte. Decepții vor exista în viața fiecăruia indiferent de vârstă, însă modul de a reacționa și de a le gestiona este cel care va face întotdeauna diferența. Atunci când sunt mici, copiii nu conștientizează la fel de bine efectele unei astfel de întâmplări asupra lor și reușesc să treacă foarte ușor peste acest gen de situații.

Intenția părintelui de a fi prezent constant în viața copilului cu scopul de a-l sprijini este de multe ori confundată cu dorința de a face lucrurile în locul său supraprotejându-l. Ocrotirea sa permanentă îi va transmite un mesaj eronat, acela că „salvatorul său” nu are încredere în el și va tinde să devină un copil nesigur și temător. Iată, deci, că eșecul în viața copilului ajută, de fapt, la dezvoltarea anumitor capacități pe care nu le-ar putea deprinde la fel de bine doar din ceea ce observă în jurul său.

Idei de costume de Halloween pentru mămică și bebeluș

Halloween-ul este o sărbătoare importată care a căpătat notorietate și în România. În fiecare an, pe data de 31 octombrie oamenii se costumează îndrăzneț și participă la petreceri „de groază”. Venirea pe lume a unui copil nu trebuie să te priveze de acest tip de eveniment, ci dimpotrivă, reprezintă o modalitate creativă prin care tu și bebelușul tău puteți crea amintiri materializate în cele mai comice fotografii.

Dacă este primul Halloween pe care tu și bebelușul tău îl petreceți împreună, este foarte important ca acesta să fie unul de neuitat. Onesie-urile, costumele și body-urile pentru cel mic sunt foarte ușor de găsit, iar ceea ce îți rămâne de făcut este să decizi ce personaje vi se potrivesc și cum poți să creezi un outfit pentru tine. Îți prezentăm câteva idei simple cu ajutorul cărora tu și micuțul tău vă veți face remarcați.

Peter Pan și zâna TinkerBell (Clopoțica)

Pentru costumul celui mic ai nevoie de o pereche de ciorapi sau botoși de culoare închisă, pantaloni verzi și de un tricou verde larg pe care îl decupezi la bază și în jurul brațelor și pe care îl legi în talie cu ajutorul unui brâu sau al unei curele de culoare maro. Coiful și sabia pot fi două elemente pe care le confecționezi din carton, material textil, hârtie colorată și lipici. Tu vei avea nevoie doar de o rochie scurtă de culoare verde și de o pereche de aripi de zână pe care le poți cumpăra, închiria sau crea chiar tu, inițiind un proiect de tipul ”Do It Yourself”. Încălțările, centura din talie și cocul din creștetul capului vor completa perfect ținuta.

Cruella De Vil și unul dintre cei 101 dalmațieni

Bebelușul va purta un body sau un costum alb cu pete negre, ca cele ale unui dalmațian. Site-urile de eCommerce pun la dispoziție onesie-uri cu glugă și urechiușe, care minimizează efortul pe care trebuie să îl depui. Costumul tău va fi foarte ușor de realizat: ai nevoie de o rochie neagră accesorizată cu o pereche de mănuși și cu o centură, ambele de culoare roșie. Haina din blană și peruca sintetică pot fi închiriate din centrele cu costume și accesorii pentru carnaval.

Remy și Linguini, personajele filmului animat Ratatouille

Dacă nu ați vizionat animația Ratatouille, trebuie să știți că Remy este o rozătoare simpatică, un șobolan mai exact, care visează să devină bucătar în Paris. Alfredo Linguini este un băiat neîndemânatic, responsabil cu gunoiul din restaurant (garbage boy) care reușește să ajungă un bucătar renumit. Cei doi fac o echipă a căror prietenie se consolidează în urma depășirii unor provocări neașteptate.

Costumele pentru petrecerea de Halloween sunt foarte ușor de realizat: bebelușul va avea nevoie de un costum de șoricel de culoare gri sau chiar de o pelerină cu glugă și urechi roz, iar tu te poți folosi de articole pe care le ai deja în casă, precum un costum de bucătar alb, accesorizat cu o bonetă, tot albă.

E.T. și Elliott – protagoniștii filmului E.T. the Extra-Terrestrial

Unele dintre cele mai simple costume pe care tu și micuțul tău le puteți purta în această toamnă sunt cele inspirate de personajele E.T. și Elliott. E.T. este un extraterestru botanist care ajunge pe Pământ și se împrietenește cu un băiat pe nume Elliott. Cea mai cunoscută scenă a filmului este aceea în care Elliott îl așază pe E.T. în coșul bicicletei sale, în încercarea de a-l duce pe planeta de pe care a venit.

Costumele sunt cel mai simplu de obținut, acestea fiind și foarte ușor de realizat. Cel mic va avea nevoie de un coșuleț (ca cel de bicicletă) în care să poată fi transportat și de o pânză albă cu care să fie învelit, iar tu te vei folosi de o pereche de jeanși albaștri și de un hanorac roșu cu glugă. Nimic sofisticat, așa-i?

Tipuri de parenting

Ansamblul de practici comportamentale și emoționale pe care părinții le au față de copil poartă denumirea de stil parental. Acesta este determinat de două dimensiuni și de modul în care ele sunt dozate în procesul de creștere a copilului: dimensiunea emoțională și cea rațională. Altfel spus, latura afectivă manifestată în raport cu tehnicile și procedurile de disciplinare.

În funcție de îmbinarea acestora adaptată nevoilor copilului, predispoziției temperamentale și experiențelor din viața celui mic, părinții ar trebui să genereze un stil personalizat cu ajutorul căruia să crească un copil încrezător, dar disciplinat, adaptabil, independent, creativ și cu o stimă de sine crescută. Literatura de specialitate distinge patru tipuri de parenting, cu caracteristici bine delimitate, care stabilesc în primii 6-7 ani de viață o bază greu de modificat o dată cu înaintarea în vârstă. Din punct de vedere al urmărilor reliefate de viața de adult, specialiștii disting următoarele stiluri parentale:

  1. Stilul autoritar – adepții acestui tip de parenting tind să impună o serie de reguli care trebuie respectate. Copilul nu primește explicații argumentate care să susțină motivele pentru care părintele are așteptări foarte complexe și solicită îndeplinirea cu strictețe a cerințelor sale. De cele mai multe ori nu primește explicații, el trebuie să îndeplinească ce i se cere pentru a nu avea parte de un comportament punitiv al părintelui.

    Această abordare alimentează nesiguranța și lipsa inițiativei cauzate de teama de a nu suporta consecințe. Cu o stimă de sine scăzută, copilul crescut în stilul autoritar tinde să aplice același tip de parenting la maturitate.

  1. Stilul democrat – este considerat a fi cel mai dezirabil dintre cele patru deoarece impune o serie de reguli echitabile care trebuie respectate, alegerea acestora este argumentată și bazată pe fapte concrete, iar eventualele greșeli sunt corectate prin discuții lămuritoare. Așteptările părinților sunt create în conformitate cu capacitatea copilului. Se crede că acesta este cel mai potrivit stil de parenting, întrucât flexibilitatea părinților și atitudinea responsivă la nevoile emoționale oferă încredere de sine crescută și îl motivează să respecte cerințele impuse.
  2. Stilul permisiv – se mai numește și „indulgent”. Adepții lui sunt foarte atenți la nevoile emoționale ale copiilor, neglijând impunerea unei discipline de conduită. Copilul crescut preponderent în acest stil parental are deseori probleme de adaptabilitate. Întrucât părinții nu au niciodată așteptări privind maturitatea lui, copilul tinde să facă doar ce dorește fără a suporta consecințe.
  3. Stilul neglijent – nu se referă la partea materială a creșterii unui copil, ci la cea emoțională. Părinții oferă tot ceea ce este necesar (hrană, siguranță, îmbrăcăminte), dar nu și comunicarea și sprijinul emoțional de care acesta are nevoie. La maturitate, el se adaptează foarte greu regulilor societății, deoarece este obișnuit să procedeze în conformitate cu un sistem propriu de reguli, creat în condiții deficitare de interrelaționare.

Deși specialiștii în domeniu definesc patru stiluri de parenting, în fiecare familie stilul este, de fapt, un amestec între cele patru, stabilit de factori contextuali precum modul în care părinții au fost crescuți, presiunea socială, vârsta și temperamentul copilului, astfel că un stil de parenting care poate fi excelent într-un context, va avea consecințe nepotrivite în altul. De aceea este foarte important ca înainte de a aborda un anumit stil parental și de a hotărî ce este mai bine pentru copil, părinții să observe comportamente, atitudini și reacții ale celui mic.

Cum să crești un copil încrezător

Ca părinte, vrei să te asiguri că micuțul tău nu va avea niciun fel de probleme în a-și exprima gândurile, a se afirma și a fi încrezător în propriile forțe. Pe de altă parte, un copil prea încrezător în el, care este supraevaluat de părinți, poate crea probleme. Diferența între a-i spune copilului tău că e cel mai bun, indiferent dacă e sau nu și a-i lăuda punctele forte, este una clară. Un copil prea lăudat va fi extrem de încrezător, chiar și atunci când nu este cazul, el devenind arogant. Un copil care își cunoaște puterile și slăbiciunile, va știi să aleagă situațiile din care va avea de câștigat.

Lasă-l să cadă

E important ca fiecare copil să învețe că eșecurile și căzăturile sunt obstacole pe care trebuie să le depășească singur, nu să îi fie rezolvate de alți oameni (în cazul de față, de părinți). Copilul tău trebuie să știe că nu întotdeauna va fi cineva acolo să îl ridice și să îl facă să zâmbească așa că trebuie să învețe cum să facă asta singur. Ca să faci asta încearcă să nu intervii decât în cazuri absolut necesare.

Nu-i fă complimente false

Oferitul de complimente copiilor poate avea două tăișuri: fie crește cu impresia că e mai bun decât e de fapt, caz în care va fi dezamăgit destul de tare când va afla că nu e așa, fie va ajunge să nu îți mai creadă complimentele, provocându-i opusul a ceea ce vrei să faci, făcându-l deci să îi scadă încrederea în sine.

Citește continuarea pe: BunaDimineata.ro

Cum îți disciplinezi copilul

Disciplinarea copiilor noștri este un lucru esențial pentru ca aceștia să capete abilitățile sociale necesare în viață. Această disciplină însă, se obține în timp și e nevoie de multă atenție din partea părinților. Totuși, disciplina înseamnă pe de o parte corectarea comportamentelor negative și întărirea comportamentelor pozitive. Cum poți face asta și unde intră pedeapsa în această ecuație?

Disciplina în funcție de vârsta copilului

Disciplinarea copilului tău ar trebui să înceapă de la o vârstă fragedă, astfel încât să creezi o bază pe care să îl poți educa. Începând din momentul în care bebelușul devine mobil și activ fizic, trebuie să începi să faci diferența între lucrurile care îl ajută să învețe și să înțeleagă mediul său înconjurător și lucrurile care îi pot dăuna. Astfel, înainte să îl cerți sau să îi spui nu, îndepărtează din câmpul său vizual toate obiectele cu care nu are voie să umble (fie pentru că sunt un pericol pentru el, fie că sunt prețioase pentru tine). Apoi, încearcă să introduci obiecte care să îi stârnească interesul. Totodată, poți începe să introduci indicații verbale care, în timp, îl vor face pe micuțul tău să înțeleagă ce vrei să spui. De exemplu, dacă copilul tău merge spre priza electrică, poți să îi spui pe un ton jucăuș, dar ferm, „ah aah”. Asta îi va distrage atenția, iar semnalul tău va fi înregistrat de copil. În timp, copilul va înțelege de unul singur că priza electrică nu e de atins.

Pe măsură ce copilul crește, ai grijă la metodele de disciplinare pe care le folosești, de la revocarea unor privilegii precum urmăritul programului preferat la televizor, la pedepse active precum curățarea camerei. Asigură-te că metoda pe care o alegi se potrivește personalității copilului tău și că acesta nu va reacționa mai urât, în semn de răzbunare.

Recompensarea comportamentelor pozitive

Așa cum îl pedepsești atunci când face ceva rău, tot așa trebuie să îl recompensezi pentru faptele bune. Desigur, asta nu înseamnă că trebuie să îi dai copilului tău o ciocolată întreagă de fiecare dată când face ceva bine. În funcție de acțiunea făcută de acesta, alege între un „Bravo” sau un „mă bucur că ai făcut…” și o recompensă mai substanțială (dacă este un comportament pozitiv excepțional).

Citește continuare pe: BunaDimineata.ro

Greșeli comune ce duc la dificultăți de adormit a bebelușului

Să puneți copilul la somn poate să fie o provocare zilnică, să doarmă până dimineața este dorința fiecărui părinte și poate una din cele mai descurajatoare sarcini ca părinte. Probabil orice părinte se confruntă, măcar ocazional, cu  timpul de somn al copilului.

Puteți schimba rutina pentru a preveni eventuale dificultăți comune când puneți copilul în pat. Astfel, copilul o să fie mai odihnit și mai fericit, iar dumneavoastră la fel.

Care sunt cele mai comune greșeli în această privință?

  1. Puneți copilul la culcare prea târziu

În ziua de azi, copiii nu mai sunt obișnuiți să doarmă la fel de mult, probabil preocupările diferă și chiar și dumneavoastră ca părinte sunteți diferit, față de părinții dumneavoastră. Poate veniți mai târziu de la muncă și încercați să profitați de momentele acelea pentru a petrece mai mult timp cu copilul și astfel rezultă orele târzii de culcare. Rezultatul este: dificultăți de somn, neliniște și timp mai redus de somn, bebelușul trezindu-se pe parcursul nopții sau dimineața devreme.

Creați obiceiuri sănătoase: stabiliți o oră de somn în fiecare seară, chiar și în weekend, cât și pentru somnul de după masă și încercați să vă țineți de program. Sunt recomandate aproximativ 13 ore de somn pe timp de noapte pentru bebeluși și pentru copiii mici, 12 ore pentru preșcolari și 10-11 ore pentru școlari.

  1. Săriți peste rutina de înainte de culcare

Chiar și adulții beneficiază de o rutina zilnică de relaxare înainte de culcare, care face o trecere ușoară de la o zi ocupată la un somn liniștit. Copiii obișnuiți cu această rutină o să beneficieze de o calitate crescută a somnului, de timp scăzut de adormire și un somn mai odihnitor, fără să se trezească noaptea. Ritualul poate să fie cititul unei cărți, ascultarea unor melodii sau chiar o baie reconfortantă. Indiferent de vârsta copilului, acest ritual este un indicator de somn ce îl ajută să își încheie ziua la aceeași oră în fiecare seară.

  1. Trecerea de la pătuț la un pat mare prea devreme

Probabil îți place să te plimbi prin magazinele de mobilier și observi lucruri tot mai frumoase pentru copilul tău. Astfel decizi că un cadou mai potrivit decât un pat nou, mai mare, care să arate faptul că copilul a crescut, nu există. De îndată ce face trecerea, dacă copilul este prea mic, o să cadă cel mai probabil din pat, datorită faptului că nu are percepția dezvoltată, nu își dă seama de limitele patului și nu are suficient auto-control să rămână în acesta. Înainte de 3 ani majoritatea copiilor nu sunt pregătiți să părăsească pătuțul, și nici nu este indicat. Când un copil trece de 3 ani puteți căuta un pat mai mare, dar dacă copilul nu se adaptează atât de ușor, nu e nicio problemă dacă prelungiți această perioadă. Cu timpul să fie capabil să doarmă într-un pat mai mare și probabil o să ceară chiar el unul.

 foto