Cum organizezi un baby shower?

Prima petrecere a bebelușului, cea care anticipează venirea sa pe lume sau „baby shower-ul” este o tradiție importată din America. Ideea acestui eveniment a pornit de la conceptul de petrecere surpriză pentru viitoarea mămică deoarece în cadrul acestor sindrofii invitații aduc cadouri pentru mamă și copil, dar în prezent aceasta a fost adaptată. Talentul de organizator al gravidelor nu poate fi ținut ascuns, astfel că acestea pun în practică cele mai elaborate idei prin care să sărbătorească. Implicarea lor în organizare este minimală, sarcina revenindu-i unei prietene sau rude foarte apropiate a gravidei. Dacă intenționezi să îți surprinzi plăcut prietena sau sora, iată ce trebuie să faci:

Alcătuiește o listă cu invitați pentru a putea stabili mărimea spațiului în care se va desfășura evenimentul. În funcție de aceasta, vei putea stabili dacă locuința ta este destul de încăpătoare, care este bugetul necesar organizării și cum va arăta petrecerea în ansamblu.

Alege data și locația în funcție de tematică și disponibilitatea invitaților. Baby shower-ul are loc, de obicei, în al treilea trimestru de sarcină, cu o lună sau două înainte de venirea pe lume a bebelușului, însă acest aspect ține de preferința mămicii, așa că nu ezita să obții această informație. Petrecerea poate avea loc și în propria locuință, dar dacă optezi pentru un restaurant vei trece multe dintre sarcini în grija personalului.

Tematica petrecerii este un aspect foarte important, întrucât în jurul ei se for alege decorațiunile, invitațiile și designul tortului. Ideile creative trebuie să fie legate de conceptul de bebeluș și de această perioadă a vieții, însă nu ezita să pui în practică orice alt gând legat de eveniment, de exemplu poți opta pentru un candy bar deosebit sau pentru comicul milk & cookies bar.

Odată stabilită tematica evenimentului alege decorațiuni care vor impresiona invitatul special al petrecerii, creează invitații nostime și compune un meniu potrivit, de care să se poată bucura toată lumea. Viitoarea mămică este atentă la dieta ei din această perioadă din cauza grețurilor pe care le experimentează sau a alimentelor nerecomandate de către medic, astfel că este important să ții cont de acest aspect. Cea mai populară băutură consumată la un baby shower este punch-ul de fructe care poate înlocui cu succes banala limonadă sau sucul proaspăt.

Mulțumește-le invitaților printr-un gest original. Compune mesaje scrise de mână pe șabloane hand made pentru a-ți arăta recunoștința față de cei care au sărbătorit alături de viitoarea mămică. Poți opta și pentru mici daruri simbolice care să păstreze vie această amintire.

Ideea acestei petreceri devenită deja tradiție este aceea de a sărbători venirea pe lume a micuțului, de a oferi daruri utile viitoarei mămici și de a petrece timp de calitate alături de gravidă. Nu uita să incluzi în planificare diverse activități sau jocuri, în funcție de tematică și preferințe. Un astfel de eveniment nu poate fi decât un prilej de bucurie pentru toți participanții!