Cele mai comune alimente care provoacă greață în timpul sarcinii

Când ești însărcinată, ai câteva alimente pe care preferi să le consumi sau de care ți-e poftă – o știm cu toții. La fel de bine știm și că există o foarte mare posibilitate să experimentezi grețuri în perioada sarcinii, unele dintre acestea provocate chiar de alimentele tale preferate. „Cauza” acestor grețuri cauzate de alimente sunt aceiași hormoni care provoacă grețurile de dimineață. Și totuși, există o serie de alimente care reușesc să provoace greață unui număr mare de femei însărcinate. Iată care sunt cele mai des întâlnite astfel de alimente:

Carne

Fiind vorba în special de carne de pui și de vită, cercetătorii cred că motivul pentru care aceasta sunt în topul celor mai comune alimente care provoacă greață femeilor însărcinate este faptul că organismul încearcă să protejeze sarcina. Dincolo de pericolul evident al bacteriilor găsite în carnea care nu este gătită corect și complet, oamenii de știință au observat că prea multe proteine pot afecta buna dezvoltare a fătului. În acest sens, organismul ar putea încerca să respingă aportul în exces de proteine (cel mai des găsite în carne). În cazul în care experimentezi o astfel de greață, asigură-te că aduci totuși un aport suficient de proteine, optând pentru cele din surse vegetale.

Ouă

O altă sursă de proteine pe care organismul unor femei însărcinate încearcă să o respingă este și oul. Deși sănătos, acesta are un miros puternic atunci când este gătit. Acest aspect, alături de simțul îmbunătățit al mirosului pentru femeile care urmează să fie mame fac ca ouăle să fie insuportabile în unele cazuri. Poți obține aceleași tipuri de nutrienți din nuci sau avocado, în cazul în care nu poți tolera ouăle.

Lapte

Unele femei pot dezvolta o anumită sensibilitate sau intoleranță la lapte și produse lactate în timpul sarcinii. Aceasta ar putea fi cauzată tot de proteinele prezente în lactate, însă poate fi și un semn de sensibilitate la lactoză. Este recomandat să găsești alte surse pentru absorbția de calciu și nutrienți din lactate.

Pește și fructe de mare

Un alt aliment care poate cauza grețuri în multe cazuri este și peștele sau, după caz, fructele de mare. La fel ca ouăle, și acestea au un miros puternic care poate îngreuna nasul sensibil al femeii însărcinate. În această situație, însă, este oricum recomandată evitarea consumului (sau a consumului excesiv) de carne de pește în timpul sarcinii.

Citește continuarea pe Bună Dimineața

Sursa foto: Pixinio