Cum pregătești o cină de Crăciun de care să se poată bucura și bebelușul tău?

Dacă ai început deja să diversifici alimentația bebelușului tău, știi că se obișnuiește mai repede cu unele preparate și mai greu cu altele. Mai știi și că atunci când gătești trebuie să aloci timp pregătirii mai multor feluri de mâncare. Dacă nu știi, îți spunem noi că vei putea folosi trucuri și tehnici care să mărească timpul petrecut alături de cei dragi, micșorându-l pe cel din bucătărie. Perioada sărbătorilor este una solicitantă pentru toate mămicile, cu atât mai mult pentru cele care au bebeluși. Astăzi îți oferim câteva trucuri cu ajutorul cărora să te poți bucura de masa de Crăciun alături de bebeluș, fără a depune un efort considerabil.

Diversifică textura alimentelor. Nu te rezuma la clasicul piure, ci îndrăznește să compui o farfurie cu alimente cu diverse texturi. Mărunțește carne fiartă (de pui sau curcan) pe care intenționezi să o folosești la prepararea salatei de boeuf, alătură bucăți de morcov fiert și o lingură de smântână și lasă-l să aleagă ce vrea să mănânce. Cu cât va avea mai multe tipuri de alimente pe farfurie, cu atât va fi mai tentat să le încerce pe toate.

Folosește ingrediente agreate de majoritate. Dacă există o legumă pe care o poți servi cu încredere atunci când pregătești o masă, aceea este cartoful. Fie că este pasat, fiert, copt, sotat, gratinat sau umplut, va mulțumi pe toată lumea, inclusiv pe bebelușul tău. Dacă cel mic preferă mâncarea dulce în detrimentul celei sărate, poți pune alături de cartofi și un sos de portocale sau merișoare pregătit de tine.

Adaugă condimente. Perioada sărbătorilor poate fi oportună introducerii de noi arome în alimentația bebelușului. Rozmarinul, nucșoara și scorțișoara sunt 3 opțiuni pe care cel mic le va îndrăgi, însă ele trebuie utilizate cu moderație și precauție pentru a avea succes. Astfel că preparatele condimentate nu trebuie să reprezinte un obstacol în pregătirea mesei de Crăciun. Dacă devine mofturos, folosește iaurt pentru a diminua intensitatea condimentului.

Pregătește deserturi sănătoase. Desertul este un preparat iubit de toți, la care cu siguranță că va pofti și cel mic. Un truc util pentru cei mari, dar și pentru cei mici este alegerea unor rețete sănătoase de desert. Zahărul și ciocolata cu lapte pot fi înlocuite cu succes de miere organică și pudră de cacao. Alte deserturi potrivite mesei festive de Crăciun sunt: merele coapte cu fulgi de ovăz și scorțișoară sau negresele cu fasole neagră.

Pregătește un plan de rezervă. Cu toate că știi ce preferințe culinare are micuțul tău, se poate ca la masa festivă să nu agreeze niciun preparat gătit de tine și să dorească ceea ce mănâncă în mod obișnuit. Nu trebuie să te refugiezi în bucătărie încercând să gătești altceva, ci să pregătești din timp mâncarea lui favorită pe care o vei păstra în frigider, astfel vei putea celebra Crăciunul alături de restul invitaților.

Experiența alături de bebelușul tău trebuie să fie una presărată cu momente minunate, de aceea este recomandat să fie implicat în toate activitățile familiei: vacanța de vară, petrecerea de Halloween, vacanța din sezonul rece sau masa de Crăciun. Multe mămici preferă sa lase micuțul în grija unei bone, însă această alegere nu este recomandată dacă vrei să petreci timp de calitate cu cel mic și să consolidați o relație sănătoasă părinte-copil.

Ce să mănânci la masa de Crăciun dacă ești însărcinată?

Una dintre tradițiile de Crăciun este reprezentată de prânzul festiv preparat din produsele considerate a fi tradiționale acestei sărbători. Pentru viitoarele mămici celebrarea devine dificilă, fiind nevoite să renunțe la anumite alimente și să consume cu moderație altele. În această perioadă, atenția lor la alimentație trebuie să fie sporită, pentru că poftele pot determina alegeri nepotrivite. Iată câteva trucuri și sfaturi de pus în practică:

Înlocuiește carnea de porc cu cea de curcan (chiar și în sarmale). Carnea de curcan este slabă, însă aduce un aport mare de proteine și fier. Singurul lucru de care trebuie să te asiguri este acela că produsul final este bine gătit. Nu se recomandă consumul de carne gătită în sânge pe perioada sarcinii deoarece aceasta poate fi infectată cu toxoplasmă, un parazit care afectează sănătatea copilului.

Alege o garnitură mai puțin tradițională: varza de Bruxelles. Cu un conținut bogat de acid folic, varza de Bruxelles consumată în timpul sarcinii susține dezvoltarea fătului. Magneziul ajută repararea țesuturilor organismului gravidei, iar fibrele reduc constipația. De asemenea, vitamina C pe care o conține întărește oasele bebelușului, iar vitamina K intervine în coagularea sangvină.

Consumă o cantitate redusă de murături. Legumele conservate în saramură au un conținut ridicat de sodiu care favorizează retenția de apă în țesuturi și umflarea membrelor.

Alege cele mai potrivite snack-uri pentru condiția ta. Caisele deshidratate, bogate în fier și fibre ar trebui să fie prima ta opțiune. Nucile, bogate în acizi grași și vitamina E pot fi cea de-a doua opțiune. Ideal e să reduci cantitatea de zaharuri pe care le ingerezi, să eviți biscuiții și covrigeii, însă o felie de cozonac nu îți va face rău.

Evită felurile de mâncare ce conțin ouă nepreparate termic. Consumul de ou crud prezintă un risc ridicat de contaminare cu Salmonella, o bacterie responsabilă pentru instalarea toxiinfecției alimentare. Preparatele de care trebuie să te ferești sunt crema de ou, maioneza, lichiorul de ouă, meringue, dar și șerbetul, mousse-ul sau bezelele.

Evită consumul de ficat, pate sau cârnați. Ficatul conține o cantitate mare de retinol (un tip de vitamina A) care, acumulat în organism, poate deveni periculos pentru dezvoltarea fătului. Pe perioada sarcinii este recomandată ingerarea de vitamina A sub formă de betacaroten (din surse precum morcov sau broccoli).

Nu uita să consumi cu moderație din fiecare preparat al mesei de Crăciun, să bei apă pentru a preveni deshidratarea și să consumi fructe și legume crude. Ferește-te de alimentele nepasteurizate, de brânzeturile moi și de alcool. Sănătatea ta și a bebelușului sunt cu mult mai importante decât cina festivă tradițională.

Creșterea imunității organismului gravidei în sezonul rece

Este bine cunoscut faptul că în sezonul rece, mai cu seamă la schimbarea anotimpului, organismul uman trece printr-o serie de schimbări la care trebuie să se adapteze, fiind supus unor riscuri. Acomodarea organismului cu noul anotimp și cu noile temperaturi mai scăzute determină o diminuare bruscă a energiei menită să mențină temperatura corpului constantă. Prin scăderea energiei, devenim mai lenți, obosiți, apatici sau anxioși, iar puterea de concentrare scade. Toate aceste simptome afectează sistemul de autoapărare al organismului – sistemul imunitar, făcându-l mai puțin receptiv la apariția pericolelor pentru corp.

Viitoarele mămici trebuie să fie cu atât mai mult preocupate de starea lor de sănătate întrucât îmbolnăvirea pe timpul sarcinii este mai greu de tratat din cauza restricției administrării unor medicamente. Atunci când vitaminele comercializate în farmacii nu reprezintă cea mai viabilă sursă de energie, este indicată folosirea altor metode, care să nu afecteze dezvoltarea fătului.

Una dintre metodele foarte importante prin care femeile însărcinate își pot întări imunitatea și menține organismul sănătos este alimentația. Alimentele imunoprotectoare cu valoare nutritivă mare sunt recomandate a fi consumate în sezonul rece. Printre acestea se numără proteina de bună calitate (carne, ouă, lactate, soia, leguminoase), cerealele integrale (hrișcă, ovăz, orez brun, orz sau quinoa), grăsimi naturale (ulei de măsline, nuci, migdale, caju, avocado) și fructe și legume crude.

Prepararea unui immunity booster și administrarea lui pe tot parcursul sezonului rece este o modalitate sigură și foarte accesibilă prin care gravida își poate menține starea de sănătate. Un astfel de exemplu este reprezentat de sucul de cătină amestecat cu miere de salcâm în proporție de 70%-30%. Acesta se păstrează la frigider și se administrează o lingură zilnic, pe stomacul gol. Este acrișor și acționează și împotriva stărilor de greață care pot apărea în timpul sarcinii.

Odihna corespunzătoare, evitarea stresului și păstrarea unei gândiri pozitive sunt esențiale pentru organismul gravidei pe perioada celor 9 luni de sarcină. Odihna nu este sinonimă cu dormitul, ci mai degrabă cu desfășurarea unor activități de o intensitate redusă. Așadar recăpătarea puterii nu se face doar cu ajutorul somnului, ci și cu ajutorul unor hobby-uri sau activități relaxante pe care gravida le poate face în casă.

Mișcare în aer liber (și evitarea sedentarismului) este o altă modalitate prin care imunitatea organismului poate fi îmbunătățită. Activitățile relaxante în natură alături de familie sau prieteni sunt indicate toamna, iar iarna, când temperaturile scad, acestea sunt înlocuite de plimbări lungi, atât cât permite sarcina, dar fără a prelungi expunerea la frig o perioadă prea mare de timp.

Pauzele de la birou nu sunt productive dacă gravida stă în interior. E recomandat ca aceasta să iasă afară permițând, astfel luminii naturale să activeze funcțiile psihice. De asemenea, viitoarea mămică se poate înscrie la cursuri de Yoga sau Pilates, activități care stimulează creșterea nivelului de anticorpi.

Pe perioada sarcinii imunitatea tinde să scadă natural pentru a accepta noul organism pe care corpul îl găzduiește, astfel că acesta devine mai sensibil cu aproximativ 30%. Prevenția este dezirabilă în detrimentul tratării, astfel că, femeile însărcinate trebuie să ia în considerare adoptarea tuturor metodelor pe care le pot pune în practică pentru a naște bebeluși sănătoși.

Cum organizezi un baby shower?

Prima petrecere a bebelușului, cea care anticipează venirea sa pe lume sau „baby shower-ul” este o tradiție importată din America. Ideea acestui eveniment a pornit de la conceptul de petrecere surpriză pentru viitoarea mămică deoarece în cadrul acestor sindrofii invitații aduc cadouri pentru mamă și copil, dar în prezent aceasta a fost adaptată. Talentul de organizator al gravidelor nu poate fi ținut ascuns, astfel că acestea pun în practică cele mai elaborate idei prin care să sărbătorească. Implicarea lor în organizare este minimală, sarcina revenindu-i unei prietene sau rude foarte apropiate a gravidei. Dacă intenționezi să îți surprinzi plăcut prietena sau sora, iată ce trebuie să faci:

Alcătuiește o listă cu invitați pentru a putea stabili mărimea spațiului în care se va desfășura evenimentul. În funcție de aceasta, vei putea stabili dacă locuința ta este destul de încăpătoare, care este bugetul necesar organizării și cum va arăta petrecerea în ansamblu.

Alege data și locația în funcție de tematică și disponibilitatea invitaților. Baby shower-ul are loc, de obicei, în al treilea trimestru de sarcină, cu o lună sau două înainte de venirea pe lume a bebelușului, însă acest aspect ține de preferința mămicii, așa că nu ezita să obții această informație. Petrecerea poate avea loc și în propria locuință, dar dacă optezi pentru un restaurant vei trece multe dintre sarcini în grija personalului.

Tematica petrecerii este un aspect foarte important, întrucât în jurul ei se for alege decorațiunile, invitațiile și designul tortului. Ideile creative trebuie să fie legate de conceptul de bebeluș și de această perioadă a vieții, însă nu ezita să pui în practică orice alt gând legat de eveniment, de exemplu poți opta pentru un candy bar deosebit sau pentru comicul milk & cookies bar.

Odată stabilită tematica evenimentului alege decorațiuni care vor impresiona invitatul special al petrecerii, creează invitații nostime și compune un meniu potrivit, de care să se poată bucura toată lumea. Viitoarea mămică este atentă la dieta ei din această perioadă din cauza grețurilor pe care le experimentează sau a alimentelor nerecomandate de către medic, astfel că este important să ții cont de acest aspect. Cea mai populară băutură consumată la un baby shower este punch-ul de fructe care poate înlocui cu succes banala limonadă sau sucul proaspăt.

Mulțumește-le invitaților printr-un gest original. Compune mesaje scrise de mână pe șabloane hand made pentru a-ți arăta recunoștința față de cei care au sărbătorit alături de viitoarea mămică. Poți opta și pentru mici daruri simbolice care să păstreze vie această amintire.

Ideea acestei petreceri devenită deja tradiție este aceea de a sărbători venirea pe lume a micuțului, de a oferi daruri utile viitoarei mămici și de a petrece timp de calitate alături de gravidă. Nu uita să incluzi în planificare diverse activități sau jocuri, în funcție de tematică și preferințe. Un astfel de eveniment nu poate fi decât un prilej de bucurie pentru toți participanții!

Am lansat colecția de toamnă-iarnă 2017-2018!

Întâmpinăm încă un sezon rece alături de voi, graviduțele, iar de această dată v-am pregătit o colecție de toamnă-iarnă în concordanță cu perioada 2017-2018 și cu tendințele sale. Te invităm să descoperi modelele noi și confortabile pe care ți le propunem. Alege-le pe acelea care ți se potrivesc și bucură-te alături de bebelușul tău de această perioadă superbă a anului. Paltoanele, rochiile și pantalonii de tip leggings sunt doar câteva dintre surprizele pe care le-am pus la cale pentru tine!

Materialele pe care le-am ales sunt groase, precum stofa care oferă prestanță croiului sau bumbacul flaușat care te protejează organismul de temperaturi scăzute. Astfel că vei avea parte de o iarnă călduroasă și de o burtică veselă și sănătoasă. Pentru că ne dorim să fii o viitoare mămică chic și sofisticată am folosit catifeaua și am creat articole foarte feminine, perfecte pentru evenimentele la care vei participa. Nu am omis nici confortul de care știm că ai atât de multă nevoie și am utilizat, din plin, elastanul care oferă libertate de mișcare atât ție, cât și bebelușului.

Outfit-urile pe care le poți compune cu articolele vestimentare din noua colecție de toamnă-iarnă 2017-2018 sunt moderne, creative sau clasice, pentru că principala caracteristică a pieselor este versatilitatea. Ele pot fi folosite într-o multitudine de combinații interesante. Culorile reci pe care le-am folosit se potrivesc perfect temperaturilor scăzute. Printurile oferă dinamism ținutelor, iar croiala cu tăieturi sofisticate oferă un plus de eleganță.

Alege piesele favorite, potrivite personalității tale și combină-le pentru a obține look-ul mult dorit. Îmbracă-te casual atunci când mergi la un film cu prietenii, smart casual când ești la birou și elegant atunci când mergi la un eveniment special unde vrei să fii admirată. Nu te teme să compui ținute îndrăznețe, pentru că acestea îți vor pune în evidență formele frumoase ale acestei perioade din viața ta.

Am menținut stilul caracteristic Ma’Jore și am lansat această colecție din dorința de a realiza un mix între utilitatea pieselor și o estetică deosebită. De aceea, majoritatea hainelor, nu doar că sunt chic, dar pot fi adaptate și purtate după naștere, în perioada alăptării.

Ne dorim să fii protejată de temperaturile scăzute, fără a te simți încorsetată de materiale mult prea rigide. Să ai o sarcină fericită și sănătoasă, dar să porți ținute interesante și să compui outfit-uri diverse. Alungă monotonia din garderoba ta, alege să fii o gravidă chic și hai să ne cunoaștem și pe pagina noastră de Facebook, unde te ținem la curent cu noutăți.

Rețete simple pentru femei însărcinate

Maternitatea determină toate femeile să se informeze constant cu privire la ceea ce este indicat sau nu să facă. Acordă o atenție sporită fiecărui detaliu, pentru a se bucura din plin de perioada sarcinii. Un aspect deosebit de important este reprezentat de alimentație din două motive: în primul rând, în aceste nouă luni viitoarea mămică este mult mai sensibilă din toate punctele de vedere, putând să dezvolte preferințe culinare pentru alimente pe care nu le-ar consuma în mod normal sau să deteste preparate pe care le-a consumat mereu cu plăcere.

În al doilea rând, fiecare femeie însărcinată este conștientă de faptul că orice mănâncă sau bea „va găsi o cale de a ajunge” la bebeluș. Există vitamine și minerale care contribuie la dezvoltarea armonioasă a copilului, de aceea este recomandată adoptarea unui regim alimentar echilibrat. În cele ce urmează vei găsi trei rețete simple de care să te bucuri pe perioada sarcinii:

  1. Rețetă pentru micul dejun: Ovăz cu măr și scorțișoară

Va trebui să îți amintești să prepari acest fel de mâncare cu o seară înainte deoarece fulgii de ovăz se hidratează în lapte cu conținut redus de grăsime. Ai nevoie de o cană de lapte, două treimi de cană de fulgi de ovăz și un sfert de linguriță de scorțișoară care vor sta într-un bol peste noapte în frigider. Dimineața se adaugă două linguri de nuci mărunțite și un măr mic tăiat cuburi.

Acest mic dejun are 448.3 calorii, 19.6 g proteine, 65.3 g carbohidrați, 9.148 g fibre, 24.2 g zaharuri și 13.8 g de grăsimi

  1. Rețetă pentru prânz: Lipie cu humus, ou și legume

O idee sănătoasă pentru masa de prânz constă în prepararea unui rulou plin de savoare. Vei avea nevoie de o lipie pe suprafața căreia vei adăuga un sfert de cană de humus, un ou și un albuș de ou fierte și feliate, o treime de cană de roșii tăiate cuburi, jumătate de cană de spanac, paprika și o lingură de semințe de pin prăjite. Lipia se rulează, iar preparatul rezultat este sățios și delicios. Poți servi alături o cană cu boabe de struguri.

Această masă de prânz conține 553.8 calorii, 22.4 g proteine, 81.1 g carbohidrați, 9.963 g fibre, 28.3 g zaharuri și 18.5 g grăsimi

  1. Rețetă pentru cină: Nachos (fulgi de porumb cu legume și brânză)

Alegerea potrivită a ingredientelor și a cantităților transformă această opțiune într-una sănătoasă și bogată în calciu, deși multă lume consideră acest fel de mâncare unul nesănătos. Ai nevoie de 30 g de chipsuri de porumb, o treime de cană de fasole roșie fiartă, două linguri de măsline tocate și un sfert de cană de brânză cu un conținut redus de grăsimi. Toate ingredientele se așază într-o tavă și se introduc în cuptor timp de 10 minute. Se garnisește cu jumătate de cană de salată tocată mărunt, o cană de roșii tăiate și jumătate de cană de iaurt grecesc cu 0% grăsime.

Acest preparat are 656.8 calorii, 36.9 g proteine, 70.4 g carbohidrați, 11.9 g fibre, 9.806 g zaharuri și 29 g grăsimi.

Exerciții pe care le poți face împreună cu bebelușul tău

Ești ocupată permanent, oferindu-i bebelușului tot timpul tău, dar ce spui de includerea pe lista activităților relaxante a unor sesiuni de exerciții fizice care nu necesită mult timp și au un efect benefic asupra amândurora? Aceste exerciții se pot face în jurul vârstei de trei sau patru luni, deoarece micuțul tău va putea să își susțină singur capul. Cu siguranță că este liniștitor sa știi că și în timpul acestor exerciții, centrul atenției tale va fi tot bebelușul. În cele ce urmează îți prezint o serie de antrenamente distractive de efectual împreună cu bebe.

  1. Fandări cu bebelușul în brațe – se execută în modul în care se fac fandările clasice, doar că cel mic se va afla la tine în brațe cu fața către tine. Este un exercițiu util pentru întărirea musculaturii picioarelor care te ajută în lupta împotriva celulitei. Este indicat ca abdomenul să fie încordat pentru a nu acuza, mai apoi, dureri în zona lombară. Se execută în serii de câte 10 repetări.

2. Genuflexiuni – un alt exercițiu ușor de executat împreună cu bebelușul tău sunt genuflexiunile. Ca și în cazul fandărilor, copilul este ținut în brațe pe tot parcursul seriilor, fie că vorbim de modalitatea cu genunchii apropiați sau despre cea cu genunchii depărtați. Exercițiul se repetă de 10 ori, iar printre beneficiile sale se numără creșterea musculaturii din corp, arderea grăsimilor, menținerea mobilității și a echilibrului. Este indicat ca cel mic să stea cu spatele la tine, pentru o prindere mai sigură.

3. Abdomene – acest tip de antrenament este distractiv atât pentru copil, cât și pentru mămică. Este foarte simplu de efectuat deoarece copilul va sta așezat pe zona de jos a abdomenului, cu fața către tine, sprijinit pe cu spatele pe picioarele tale. Pentru a te asigura că nu va face o mișcare bruscă în lateral, este recomandat să îl ții de mânuțe pe tot parcursul exercițiului. Se pot face serii de câte 10 abdomene, într-un ritm lent.

4. Exerciții braț-picior opus – benefice pentru mușchii spatelui, abdominali, din zona umerilor și a genunchilor. Necesită așezarea pe spate a bebelușului pe saltea, iar tu vei stai așezată deasupra sa pe palme și pe genunchi ridicând simultan și paralel cu podeaua mâna și piciorul opus ținându-le în aer timp de 5 secunde. Se pot face serii de câte 5 repetări.

5. Plank – lucrează musculatura întregului corp, în special zona abdominală, tricepsul, mușchii superiori ai spatelui și fesierii. Bebelușul va rămâne așezat pe saltea poziționat cu fața în sus. Exercițiul solicită așezarea ta pe coate, cu șoldurile ridicate la nivelul umerilor, spatele drept și abdomenul încordat. Exercițiul poate dura între 30 de secunde și 2 minute, în funcție de rezistența ta. În timp, aceasta va crește.

6. Exerciții pentru brațe – este cel mai dinamic din punct de vedere al mișcărilor făcute de cel mic, dar și cel  mai distractiv pentru el. Tu vei sta în șezut cu picioarele încrucișate ținând bebelușul de zona toracică, la fel cum faci atunci când îl iei în brațe. Fețele voastre trebuie să fie la același nivel, micuțul va fi ridicat în aer și readus în poziția inițială în serii de câte 10 repetări.

Înainte de a efectua orice tip de exercițiu fizic postnatal, este indicat să consulți medicul specialist. Acesta îți va spune când este cel mai bine să începi antrenamentele atât din punct de vedere al stării tale de sănătate, cât și a bebelușului. Alte exerciții pe care le poți face împreună cu bebe sunt urcatul și coborâtul scărilor cu el în brațe, mersul alert prin parc sau chiar o alergare ușoară în timp ce împingi căruciorul sau chiar dansatul prin casă. În cazul genuflexiunilor și al fandărilor poți folosi un marsupiu, truc care te va ajuta să nu îți suprasoliciți brațele.

Cum trecem peste tulburările de somn?

Dacă intenționezi să rămâi însărcinată sau urmează să devii mămică cu siguranță că știi deja ce presupune acest lucru. Dacă nu știi, îți spunem că vor apărea schimbări care vor solicita modificarea stilului de viață. Aceste schimbări se vor manifesta de cele mai multe ori într-un mod dezagreabil. Una dintre cele mai semnificative va afecta programul de somn nocturn cauzat de dezechilibrul hormonal prin care vei trece. Vor apărea factori de natură fizică și psiho-emoțională care duc la fragmentarea somnului în timpul nopții cauzând astfel insomnie, care poate pune în pericol sarcina.

În continuare vei afla care sunt cauzele insomniei din timpul sarcinii, astfel le vei putea recunoaște și încerca să diminuezi efectele, dar îți vom prezenta și câteva sfaturi utile pe care să le introduci în programul tău de zi cu zi.

Ce cauzează tulburările de somn?

Câțiva dintre factorii responsabili de perioadele agitate din timpul nopții în perioada sarcinii sunt: somnolența diurnă, necesitatea de a merge des la toaletă cauzată de faptul că uterul se mărește și presează vezica urinară, stresul resimțit de viitoarea mămică, disconfortul fizic cauzat de mărirea uterului, crampe musculare, apneea de somn (întreruperea bruscă a respirației) sau arsurile la stomac (refluxul gastroesofagian). Aceste simptome de sarcină se fac vinovate de stările de disconfort, însă există idei și soluții care le pot ameliora cu succes pentru a avea o sarcină lipsită de griji și ferită de tratament medicamentos care nu este deloc indicat în această perioadă.

Cum treci peste tulburările de somn?

Urmează o rutină: creează-ți un program strict cu ore fixe de somn și de trezire și fă sport regulat, atât cât îți permite medicul, pentru că acesta te va ajuta să dormi mai bine. De asemenea, poți face băi calde în fiecare seară.

Folosește tehnici de relaxare: introdu în rutină activități precum aromaterapia, masajul, yoga sau meditația. Creează un mediu favorabil în care să te poți odihni, o cameră aerisită cu o temperatură potrivită și draperii de culoare închisă. Poți chiar să citești în fiecare seară, înainte de somn, dacă nu obișnuiești să faci asta deja.

Acordă atenție nutriției: fă câteva schimbări în dietă și începe prin a evita alimentele cu un conținut ridicat de cofeină sau zahăr. Un regim alimentar bogat în nutrienți va genera o stare de bine generală. Evită să consumi cantități mari de lichide seara, dar și să mănânci cu câteva ore înainte de culcare. Dacă simți nevoia acută de a lua o gustare, este indicat ca aceasta să fie bazată pe carbohidrați. Evită alimentele acide, condimentate sau prăjite.

Găsește cea mai bună poziție pentru dormit. Utilizează perne pentru susținerea burticii și a spatelui, se găsesc în diferite dimensiuni și forme, în funcție de nevoile fiecăreia. De asemenea, e recomandat să dormi pe partea stângă (pentru a facilita circulația sângelui) având o pernă plasată sub burtă și una între genunchi.

Pentru a nu exista un dezechilibru acut din punct de vedere al dormitului în timpul sarcinii este indicat să acorzi o atenție deosebită metodelor care ajută creșterea calității somnului. Dacă totuși se întâmplă să ai nevoie de ajutor de specialitate, nu ezita să vorbești cu un medic, deoarece pericolele somnului insuficient în timpul sarcinii sunt iminente și pot afecta atât viitoarea mămică, dar și fătul. Însă întotdeauna este indicat să previi și nu să repari.

Cum găsești un pediatru potrivit pentru bebelușul tău

Unul dintre cele mai semnificative aspecte ale existenței umane este cel legat de sănătate, poate chiar cel mai important. Cu atât mai mult atunci când trăiești o experiență nouă și delicată: aducerea pe lume a unui copil, de care vei fi responsabil încă de dinainte de a se naște. Un aspect însemnat este determinat de cât de corect ești informată cu privire la creșterea celui mic, iar una din sursele cele mai sigure este reprezentată chiar de medici. Așadar, alegerea unui medic pediatru este o decizie importantă (întrucât el va monitoriza starea bebelușului încă din primele zile de viață) care e bine să fie luată pe în baza unor criterii de selecție, pe care ți le prezint în cele ce urmează.

1. Referințe și recomandări – cea mai simplă modalitate care te poate ajuta să iei decizia potrivită este una bazată de experiențele apropiaților. Reputația unui pediatru poate fi edificatoare în aceste circumstanțe. Acest tip de informare nu poate nu poate fi niciodată prematură, dimpotrivă, e indicat să începi să te documentezi înainte de nașterea bebelușului pentru că acest proces necesită resurse de timp.

2. Experiența în domeniu – faptul că prietenii tăi recomandă anumiți medici cu care au colaborat, nu garantează că aceștia au o experiență vastă în domeniu. E bine să ții cont de perioada de timp în care medicul pe care l-ai dori pentru copilul tău a profesat pentru că așa vei ști că a trecut prin experiențe diverse și poate înțelege mai bine temerile și curiozitățile tale.

3. Disponibilitate – un aspect relevant în alegerea pediatrului pentru copilul tău este disponibilitatea acestuia de a te consilia și telefonic atunci când timpul nu vă permite să vă întâlniți sau când există situații care nu suportă amânarea. Starea de sănătate a bebelușilor se poate modifica subit din cauze necunoscute de tine, deci este important să poți apela la un medic chiar și în mijlocul nopții.

Disponibilitatea sa poate fi extrapolată și în cazul unei programări deja stabilite, dar care te face aștepți în fața cabinetului zeci de minute. E foarte important ca medicul să respecte orele de întâlnire stabilite și să dea dovadă de seriozitate, pentru că bebelușii nu vor știi că pediatrul nu respectă programul și că ei trebuie să aștepte cuminți.

De asemenea, trebuie să te informezi și cu privire la personalul care se va ocupa de cel mic în lipsa medicului, pentru ca, la fel ca noi toți, și pediatrilor li se poate întâmpla să aibă nevoie de o zi liberă. Dacă pe lângă toate acestea, medicul este dispus să facă vizite la domiciliu, pentru a-ți ușura experiența, cu siguranță că ești pe cale să faci alegerea potrivită.

4. Atitudine – dacă medicul pediatru al bebelușului tău efectuează consultul, după care nu își mai arată interesul, ar fi indicat să îți reconsideri alegerea. Ideal ar fi ca medicul respectiv să dea dovadă de atitudine proactivă, să anticipeze situațiile delicate, schimbările și nevoile tale și ale celui mic. În principiu, filosofiile voastre trebuie să  fie similare, pentru a nu exista conflicte de opinii care ar putea periclita relația cu cel mic.

Meseria de părinte nu este una tocmai ușoară, mai ales dacă este vorba despre primul copil, de aceea ai nevoie de tot sprijinul și ajutorul specialiștilor. Atunci când ai restrâns lista de opțiuni la cea care pare să îndeplinească cerințele, este indicat să ai o întâlnire cu medicul pentru a-ți forma propria opinie, dar și pentru a evalua nivelul de compatibilitate dintre voi. Există cazuri în pacientul nu se simte confortabil în prezența medicului, dar în situația dată, tu ești cea care decide în locul bebelușului, așadar este necesar să hotărăști în conformitate cu așteptările și convingerile tale.

Cărți recomandate în timpul sarcinii

Orice viitoare mămică își dorește ca bebelușul ei să se nască sănătos și să crească armonios, dar cum nimeni nu te învață cum să crești un copil și, mai ales, un nou născut, informarea este un pas crucial în acest demers. Internetul abundă de sfaturi, sugestii și recomandări, dar cea mai sigură sursă de care te poți folosi sunt cărțile scrise de medici și specialiști în domeniu care explică în detaliu ce se întâmplă cu corpul tău pe perioada sarcinii, dar și cum să reacționezi în fața unei astfel de provocări. De asemenea, sunt recomandate și cărțile scrise din perspectiva mămicilor. Aceste povești relatate într-o manieră hazlie te ajută să te relaxezi și să alungi gândurile negative.

Cu siguranță că timpul nu îți va permite să citești toate cărțile publicate pe tema maternității, astfel că îți prezint o listă cu care poți începe:

  1. Clinica Mayo – ghid pentru o sarcină sănătoasă – scrisă de specialiștii de la Clinica Mayo (Rochester, Minnesota), organizație medicală nonprofit de cercetare și informare

Acest volum este considerat a fi „biblia femeii care vrea să aducă pe lume un copil”. Este esențial de parcurs deoarece răspunde unui număr mare de întrebări care apar în mințile viitoarelor mămici. Conținutul informativ este scris de specialiști în domeniu, părinți la rândul lor, care oferă sfaturi de adaptare la fiecare etapă prin care treci: sarcina, nașterea și venirea pe lume a nou născutului. Transformările fizice și emoționale sunt detaliate, astfel încât tu vei fi capabilă să înțelegi rațional ceea ce trăiești.

  1. La ce să te aștepți când ești însărcinată – de Arlene Eisenberg, Heidi Murkoff, Sandee Hathaway

Această carte este considerată a fi o hartă cu ajutorul căreia viitorii părinți se vor ghida în noua lor viață. Conține un plan complet a ceea ce este recomandat să faci înainte de sarcină, în timpul ei, dar și după naștere. Cuprinde sfaturi cu privire la planul alimentar, alegerea medicilor care se vor ocupa de mămică și de bebeluș, decizii în privința nașterii și moduri de soluționare a unor probleme cu care nu te-ai mai confruntat și pe care nu știi cum să le abordezi.

  1. Cel mai simpatic ghid de sarcină – de Vicki Iovine

După cum îi spune și numele, cartea este un ghid, însă nu este unul clasic, scris pe un ton foarte serios. Presărată cu umorul unei mame a patru copii, scrierea împărtășește secrete profunde pe care nu le vei găsi în nicio carte și pe care medicii le evită. Această carte te face să înțelegi că schimbările prin care treci sunt absolut normale, că nu există motive întemeiate să ai temeri sau că crezi că ceva nu este în regulă cu tine. Este o carte care ajută viitoarea mămică să se cunoască pe sine în această perioadă și să accepte cu bucurie fiecare ipostază a sarcinii.

  1. Râsete din burtică – adevărul gol-goluț despre sarcină și naștere – de Jenny McCarthy

Cartea prezintă experiența prin care trece Jenny (una dintre actrițele care au jucat în producția Baywatch) în timpul sarcinii. Lectura este una cel puțin interesantă, pentru că acoperă toate subiectele la care te-ai putea gândi atunci când spui „sarcină” sau „naștere”. McCarthy nu se ferește să abordeze teme precum grețurile de dimineață sau epuizarea pe un ton sincer și prietenos. Această carte nu este una cu conținut pur informațional, ci mai degrabă, o discuție sinceră care prin descrierea emoțiilor și a simptomelor te face să te gândești că nu ești singura care experimentează trăiri de acest gen.

1 2 3 14