Home » Bebelusul » Cum îți disciplinezi copilul

Cum îți disciplinezi copilul

Disciplinarea copiilor noștri este un lucru esențial pentru ca aceștia să capete abilitățile sociale necesare în viață. Această disciplină însă, se obține în timp și e nevoie de multă atenție din partea părinților. Totuși, disciplina înseamnă pe de o parte corectarea comportamentelor negative și întărirea comportamentelor pozitive. Cum poți face asta și unde intră pedeapsa în această ecuație?

Disciplina în funcție de vârsta copilului

Disciplinarea copilului tău ar trebui să înceapă de la o vârstă fragedă, astfel încât să creezi o bază pe care să îl poți educa. Începând din momentul în care bebelușul devine mobil și activ fizic, trebuie să începi să faci diferența între lucrurile care îl ajută să învețe și să înțeleagă mediul său înconjurător și lucrurile care îi pot dăuna. Astfel, înainte să îl cerți sau să îi spui nu, îndepărtează din câmpul său vizual toate obiectele cu care nu are voie să umble (fie pentru că sunt un pericol pentru el, fie că sunt prețioase pentru tine). Apoi, încearcă să introduci obiecte care să îi stârnească interesul. Totodată, poți începe să introduci indicații verbale care, în timp, îl vor face pe micuțul tău să înțeleagă ce vrei să spui. De exemplu, dacă copilul tău merge spre priza electrică, poți să îi spui pe un ton jucăuș, dar ferm, „ah aah”. Asta îi va distrage atenția, iar semnalul tău va fi înregistrat de copil. În timp, copilul va înțelege de unul singur că priza electrică nu e de atins.

Pe măsură ce copilul crește, ai grijă la metodele de disciplinare pe care le folosești, de la revocarea unor privilegii precum urmăritul programului preferat la televizor, la pedepse active precum curățarea camerei. Asigură-te că metoda pe care o alegi se potrivește personalității copilului tău și că acesta nu va reacționa mai urât, în semn de răzbunare.

Recompensarea comportamentelor pozitive

Așa cum îl pedepsești atunci când face ceva rău, tot așa trebuie să îl recompensezi pentru faptele bune. Desigur, asta nu înseamnă că trebuie să îi dai copilului tău o ciocolată întreagă de fiecare dată când face ceva bine. În funcție de acțiunea făcută de acesta, alege între un „Bravo” sau un „mă bucur că ai făcut…” și o recompensă mai substanțială (dacă este un comportament pozitiv excepțional).

Citește continuare pe: BunaDimineata.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *